Imi aduc aminte de prima ora de balet, eram atat de emotionata si in acelasi timp fricoasa sa nu afle profesorul cati ani aveam si ca normal ar fi trebuit sa fiu in grupa mica nu in cea mare...inaltimea a fost un atuu de care m-am folosit cu prisos mai ales la orele de balet.Nu intelegeam de ce m-au inscris ai mei la aceste cursuri inca de cand eram mica si culmea mi-au placut chiar daca ajungeam acasa epuizata, cu cate o lovitura la picior sau ma mai trezeam bandajata la glezna...
A fost ceva de care m-am legat dar cu timpul despartirea a fost inevitabila. Poate ca obosisem sau poate ca m-am saturat si imi doream altceva, care sa imi aduca zambetul pe buze in fiecare zi, sa radiez de fericire si de entuziasm.
Poate daca ai fi fost astazi sa imi spui ca tu imi aduceai fericirea m-as fi intors si o luam de la capat...poate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu